joi, 17 aprilie 2014

Credință și identitate


Omul modern se preocupă mai mult de ce are decât cine este. Sunt cei mai frumoși ani din viața noastră, cei ai tinereții. Nu este corect față de noi să investim tot timpul nostru doar în distracții. Mai sunt și alte lucruri de făcut în viață, mai importante decât interfeţele, reţelele de comunicare, banii și cumpărăturile: construirea noastră ca oameni. Ca să înțelegi ce înseamnă să fi om trebuie să analizezi un pic proiectul omului, adică să-L consulți pe Proiectant. Ce a avut Dumnezeu în minte când l-a făcut pe om? Care este măsura omului sau pentru ce a fost omul creat? 

Te invităm pentru o săptămână să trăiești altceva, să întrebi, să iscodești și extragi concluzii legate de sensul vieții, de semnificația fericirii, de modul în care omul poate deveni creator și stăpân al propriei identități.   

Liga Studenților din Timișoara, Cluj și Oradea, alături de Organizația Tinerilor din Sibiu, 
organizează în perioada 25 aprilie - 4 mai 2014 tabără pentru tineri la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul din localitatea Găbud, judeţul Alba.

Ediția din această primăvară îi va avea ca invitați pe prof. Claudiu Răducu și prof. Gabriela Alexandru, care vor susține mai multe prelegeri abordând teme referitoare la CREDINȚĂ ȘI IDENTITATE : Hristos versus Zeități, Ce s-a schimbat după Învierea lui Hristos, Diferența dintre bărbat și femeie. 
 
Te așteptăm așadar într-o mânăstire pe dealurile de pe Valea Mureșului, care ne va întâmpina cu flori de salcâm, cu liniștea și frumusețea peisajului ce se dezvăluie privirii de pe vârful dealului care ocrotește schitul.
 
Programul taberei presupune discuții pe diverse teme, vizionarea de filme documentare culturale, repetiții de muzică, participarea la slujbe și integrarea tinerilor în viața de obște prin participarea la treburile zilnice din mânăstire. 
 
Termenul final pentru înscrieri este 22 aprilie.
Menţionăm că participarea în tabără este gratuită. 
Cazarea şi masa sunt asigurate de Mânăstirea Oașa.