marți, 21 noiembrie 2017

Liga se prezintă şi Conferința "Visul României Mari" - Mihail Neamţu



Anii de studenție sunt una dintre cele mai frumoase perioade a vieții. Hai să îi valorificăm împreună!
Timpul vieţii e scurt, hai să ni-l facem curat, spune o frumoasă melodie. Noi ştim că totul e mai frumos împreună aşa că îţi propunem să cunoşti tineri ca tine, cărora nu le e frică să fie regizorii vieţii lor şi nu simpli spectatori, în limite dictate de alţii.

Considerăm că viitorul ne aparţine şi împreună îl putem face mai bun. Dorim să ne depăşim şi să ne dăruim! Avem curaj să abordăm imposibilul şi vrem să devenim, să ne formăm prin acţiunile desfăşurate deoarece „Ce faci, te face!”.

Hai să vedem cum putem să ne bucurăm de studenţie ca în povești împreună.

Cu mare bucurie anunțăm că avem un invitat de seamă. Domnul Mihail Neamțu va fi alături de noi. Vom avea așadar în cadrul prezentării bucuria de a participa la conferința și lansarea cărții cu autograf : Visul României Mari.

Conferința și prezentarea vor avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Eugen Todoran (Biblioteca UVT Corpul B) de la ora 18:30.

Ne vedem joi 23 noiembrie,
Liga Studenţilor.